Turismul din Cluj începe să-și revină la valorile de dinainte de pandemia de coronavirus care a îngenuncheat acest sector timp de aproape doi ani, numărul de turiști a crescut cu o treime în ianuarie față de aceeași lună a anului trecut.
În luna ianuarie 2022, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 23.483 persoane – în scădere cu 12% față de decembrie, dar în ncreștere cu aproape o treime, 32%, față de aceeași lună a anului trecut. Marea majoritate a turiștilor sosiți în Cluj în ianuarie – aproape 90% – sunt români, în vreme ce 10,3% sunt turiști străini.
Să menționăm, spre comparație, în luna ianuarie 2020, înainte de pandemie, în Cluj erau înregistrați peste 35.600 de turiști, iar cu un an mai devreme – apraope 34.500.
Să menționăm că, la fel ca de obicei, turiștii vin în Cluj doar ca să aibă de unde pleca, în ianuarie durata medie a șederii pentru fiecare turist a fost de mai puțin de două zile, mai exact 1,7 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna ianuarie 2022 fost de 15,3% în județ, în creștere cu sub patru procente față luna ianuarie 2021.
Turiști în Cluj în ianuarie 2022: 23.483 persoane
Turiști în Cluj în ianuarie 2021: 17.771 persoane
Turiști în Cluj în ianuarie 2020: 35.671 persoane
Turiști în Cluj în ianuarie 2019: 34.481 persoane
Turiști în Cluj în ianuarie 2018: 34.858 persoane